Altfel de cerc de literatură

  • Post author:
  • Post category:Poem

“Omul e animal social
Statul, manifestarea sa naturală.
Oamenii – sunt lupi pentru oameni …”
Filozoful nostru are privirea goală –

Nu pot să ies din pătrățica asta
Numită – Normalitate
Chiar și când am un mesaj tonic ca
-Face oricine ce vrea
Tot filozoful mă scoate din și la realitate.

Ascult iar morala despre universul irațional:
Un timp alb-negru ce nu intră pe ceas
Construit cu migală într-o migdală,
A capitalului propriei noastre minți, un nebrevetat, as.

Vine o poetă în scenă. Teatral …
Mimează sentimente diferențiate de tipar,
Valea Plângerii devine nume de botez al trăirilor ce seamănă între ele.

Cândva, ceea ce îi lega pe oameni, cred
Se numeau iubiri și veșnice inele.

Altcineva, vrea să caragializeze
Între secvențe narative, libertatea i-o nenorocire
Dacă nu simți pasul de sub papuc, trabucul
Și Caragialul din tine.

(Nu mă duc acum, nu e momentul
Las raționalul să privească scena.)
Neridicat din scaun citând pe Rebreanu
“Oh, ce lucru stupid în lume e politica!”.

Vine franțuzoaica,
Ton sfios, încălțăminte joasă
Ne cere să rememorăm detalii,
De care nimănui, nu îi mai pasă –

La urma urmei, așa e scrisul!
Ca o biserică gravată
Cere să-ți șlefuiești în minte, o pată
Pe hârtie velină, simbolizată.

EU le citesc acum:

“Speranța moare ultima
Și îmi încredințează,
Departe de-a se termina
Un trandafir ce levitează.”

Dar nu spune nimeni nimic.
Toți știm ce este asta
E plânsul meu când mă ridic,
Căci eu acum sunt alta …

Bun venit la cursul nostru,
De literatură avansată
Să anunțați când veți citi, vă rog
Ce mai înseamnă artă?!

Next PostRead more articles