Arhitectură Umană

  • Post Author:
  • Post Category:Poem

Inspirația de la ora 11
Lovește la ultimul etaj
În neocortexul cicatrizat a țesut-puzzle
Al gândurilor pe care nu le lași
— să plece.

Îți dai jos ochelarii de groază,
Tragi aer în piept
Netemător de gripă aurie,
Și pentru un dram de fericire-n lume
Îți iei pastila pentru poezie.

Certitudine, profesionalism,
Performanță…
Cine are nevoie de așa ceva?
Ca să îți demonstrez
Că nu rămâi cu nimic,
Rupe din tine
Neimplicat, imparțial,
Tot ce nu le place altora!

Te-ai întrebat vreodată până acum,
Câte persoane trăiesc în tine?
Să-ți cadă un spin în coastă,
Originar, adamic — strămoșesc
Și într-o picătură chinezească a mamei morții
Să-ți scrii pe tâmplă un ultim vers,
De suflet:

Pentru tânărul care în fiecare ceas își ia viața,
Adultul care mâine îți părăsește familia pentru un „mai bine”
Pentru copiii care așteaptă infinit să-i iei la joacă,
Pentru un „tu” al fiecărei zile…