Daruri

Diminețile-ntro casă străină sunt ciudate. Te trezești pe canapeaua din sufragerie și te uiți spre ușă: e lumină. Mama ta începe lucrul de la ora 8 așa că instant cauți telefonul ca să vezi cât e ceasul și îți aduci aminte pentru a nu-știu-câta-oară că te blestemi pentru faptul că nu ti-ai luat un încărcător la tine. Telefonul închis. Bine inteles că pasul imediat următor e să te uiți la prize sa vezi dacă nu cumva e vreunul uitat acolo. Evrika!

Ai încărcător, hainele ți-s jos, și spre norocul tău, ai și șosete de la draga ta gazdă care, e într-adevăr o simpatică și jumătate. Lași telefonul din mână, nici măcar nu îți dai șansa de a încerca dacă se deschide sau nu – pentru că faci pariu că nu se v-a deschide – așa că te apuci să te îmbraci ceva mai… decent pentru o casă străina. Te ridici de pe canapea și vezi automat diferența între cum era când ai venit, și cum e acum. Băi, dar nu se poate! Pe deasupra îți amintești exact unde/ce perne erau puse, care cuvertură/care pătură e din dormitorul pe care l-ai refuzat la etaj, și efectiv, forța de abținere devine zero.

Te apuci să strâgi cuverturile: le iei, le împături, pui perna deasupra și cearceaful în varf, ca cireașa pe tort. O dată ce le-ai clădit bine într-un turnuleț a cărui proporție te cam …amețește, pentru că trebuie sa il urci pe scari si stii ca la cotitura ai planta aia cu frunze imense de care o sa te dai si faci zgomot… E nasol, știu. Dar nu poți sa lasi lucrurile asa. Totusi, mama ne-a educat bine si a spus ca intotdeauna “sa pui lucrurile de unde le-ai luat”. Mdea, not such an easy job when you’ve got a tree in the middle of the road.
Dupa  vreo 12 minute de concentrare, gasesti si solutia cu care sa fentezi planta: iei mai putine lucruri si le duci pe rand. Dar incepi sa il auzi pe cel mic cum scanceste ca vrea in patul mare cu mami si tati. Ce iti spui: Au usa deschisa, si daca au usa deschisa, mai multe drumuri pentru a duce paturile o sa-i trezeasca  sau mai rau, o sa auda copilul din patut ca umbli pe acolo si dupa o sa inceapa sa planga mai tare crezand ca esti unul din parinti si ca ii ignori dorinta de a fi mutat in pat.

Eh, mergi cu turnul din paturi, perne si cearceaf, ajungi la frunzele de la mijloc si dai turnul pe dedesubt de frunze asa ca ele se dau de burtica ta si din fericire, nu fac zgomot. Mai calci o treapta, doua, trei, si treci pragul ăla unde e instalat un fel de garduleț ca bebelasul sa nu aiba acces la scari. Ajungi in drept cu camerele si dai zup inauntru ca sa asezi turnul pe patul cu pricina. Aranjezi tot, task rezolvat, si ca un strain de casa, te impriedici in prag, te prinzi de bara de la scara si vezi inauntrul dormitorului. Lumea doarme.
Observi pătuțul si realizezi ca micutul a adormit la loc si ca intre cei doi e un spatiu imens. Oare ce ar trebui sa fie acolo? Copilul? Sau poate relatia lor de la inceput. Nu ma mai uit la spatiul dintre ei. Ma intristeaza si ajung sa ma gandesc ca puteam sa fiu oricare dintre soți. Sa stau cu spatele la celalalt si sa cred ca am dreptate. Sa ma cert si sa fiu suparat. Am plecat de acolo cu gandul ca poate reusesc sa imi deschid telefonul sa vad cat e ceasul. Se deschide, am 5% baterie si vad ca e 08:04. Ceea ce inseamna ca ai mei au plecat la oras fara mine. Off, macar sper ca o sa se intoarca dupa mine. Adica bine-inteles ca o s-o faca, dar mnoa, ma simt singura in casa asta straina unde oamenii nu se mai iubesc ca la inceput. Ma face sa ma gandesc la mine si la greselile mele.

Oh, Doamne! Dar poate ca daca n-as fi ramas aici, as fi stat in confort acasa, unde as fi crezut ca eu am dreptate, ca m-a parasit, ca e raul de pe lume.
Daca stau sa ma gandesc, cred ca de fapt aveam de invatat. Uite cât de repede s-ar fi stricat tot si as fi ramas o incuiata care ii reproseaza iubitului ca nu are timp de ea, in loc sa ma bucur ca mi-a dat drumul pentru binele meu, sa ma bucur de viata si sa trec de granite. Eu aveam vise mari si indepartate dar ma bloca faptul ca isi dorea viitorul aici. Eu nu vreau sa traiesc aici. Simt ca abia acum am trecut peste relatia asta. Am înțeles în sfarsit cu adevarat că mă iubește suficient cât să-mi de-a drumul. Mulțumesc Doamne, mi-ai dat un dar. De fapt, cred că mi-ai dat mai multe …

Close Menu