Fericire, sânge și nesomn

Am o amintire cu un pulover tropical,

Intens

Subțire și elementar,

Ca și “chestia aia” ce o pui pe tort.

Am să mă culc sub soare,

Am să citesc alb orientarea tuturor

Și într-un aer lamentat

Am să măsor, entuziasmul.

Două-trei ore maxim o să îmi ia

Ca să-mi amintesc drogații de fericire

Ce se plimbau pe plaja trandafirului roz

Într-un soi de manipulare progresivă,

…se numea Iubire.

Soarele era un ocean cu cărbuni aprinși,

Ultravioletele stropi dulci de sticlă

Iar cultul personalității mele,

Mi-amintește de când eram mică

Provocam în mintea mea o dictatură

A cărui proletariat eram tot eu

Și păstram acest zgomot de film

Îl auzeam destul de tare, dar adormeam mereu.

Mă consuma aroma fiecărui act de cinism

Și rămâneam interzisă oamenilor buni

Pentru că în deșertul fericirii

Eu nu vedeam decât simpli nebuni!

Simțeam nevoia de-o vacanță,

Dar auu, ce voce subțire îmi spunea

Că nu e momentul de dormit aiurea

La câte cockteil-uri cu răbdare mai am a încerca…

Arome de relaxare ca NEVERMIND și NEVERMINT

Alături de serenuci de mâncat, pe-o tavă,

Și flori de ariane ce însoțesc

Vanilia-n lapte de scorțișoară slabă.

Mă gândeam să-mi pușc degetele

Cât timp se varsă fluidul roșu, leșinat ca otrava

Peste toleranța și comunicarea

Din societatea tuturor, în care nu vrea nimeni.

E un pic de umbra acum, un copăcel de cafea mai incolo

Și ca să nu dorm aiurea

Mâine dimineață plec câât-coolo

Găsesc niște scuze intermediare,

Îmbibate-n kerosen, sunt zen

Și alături de punctul grafic al lui “eu”,

Plec la tren.

Vacanța asta prelungită, îmi face dor

De un pulover tropical

Intens, subțire și elementar

Ca o zi de vară, necesară.

Nu-mi permit eu luxuri ca

Gelozia pe lumea bună,

Că doar pe mine mă interesa

Să găsesc o plajă cu altfel de lună

Mai mare, mai roșie, mai sângeroasă

Ca regina nopții sau ultimul mire,

Să găsesc acel mediu acid

Unde să-mi fac stand cu ” donați fericire”

Da, într-adevăr, poezia nu e despre ce crezi tu

E doar un amalgam de insulte ce mi-le-aduc mie

Sunt extenuată de “încerc” și “trebuie” acum,

Am nevoie doar de-un somn și-o păpădie

Ca să-mi aduc aminte că,

Eu nu urăsc nici lumea, nici oamenii, nici pe mine

Și Doamne iartă-mă să-nvăț,

C-atunci când ești obosit, să nu scrii poezie-n rime!

Fericire, sânge și nesomn,

Scurt leșin în observare

Eu vreau atât de mult să dorm,

Somn ușor, vise de mare…

Close Menu