Îmi serviți plicuri de zahăr?

Am fost mereu mândră de fața mea

Angelică, dulce – Seduce…

Cu sărutu-mi plin de mac

Râs ne-nsetat prin vene-mi curge

Îmi descos fire de ață, de culoare, din aspect

Neîmbrăcată fiind, în zahăr

Zice lumea că sunt un – Defect.

Așa că stau într-o cadă goală,

Ei gheață-mi toarnă peste trup

Iar pielea mea, o frișcă moale,

Se-ntinde ca ceara pe lut.

Parcă miros a sânzâiene…

Chiar și de zahăr îmi e greață,

Parcă zorzoane-n zor de zi înfipte-n piele,

Mă mutilează, pe trup și față.

Îmi pierd ideile din minte

Iar capul gol îmi mai cerșește,

Să plec de aici fără veșminte

Că e otravă-n toate zestrele terestre.

Reprivesc, printr-o fereastră a mașinilor în timp

Scump, dar scump e traiul astăzi

Când n-am nici voie să mă schimb…

De ce trăim în prezent și viitor, azi nu e “astăzi”?

Ajung să beau, fericire la pahar

Dar chiar și ea, este, pasteurizată.

Scot un geamăt, dar în zadar mă chinui căci

Mi-au picurat în sânge o soluție, mult prea concentrată.

Am devenit o … împrăștiată de sentimente,

Cu anemie de viață și tulburări frecvente

Toată vibrația negativă a fiecărui gând și om,

A devenit pentru mine plicul de zahăr, pentru când vreau să dorm…

Pe veci.

Leave a Reply

Close Menu