Mărturia

Un trandafir murind se farmă,
Pătând cuprinsul ca o rană
Petale cad , pe patul meu,
Frumos și gol, cum sunt și eu

Pereții mei au crăpături,
Ca-n toate zilele când stiai să injuri
Știam că iertarea e pentru cei ce vor trăi,
Dar noi eram pe moarte-n fiecare zi.

Până când am intrat într-o altă poveste,
Separați în paragrafe de ferestre,
Scrijelind lacrimi pe câte un uriaș rând pierdut,
Cum o să ieșim noi teferi, din basmul ăsta mut?

Cum să dau eu atâtea pagini înapoi,
Cum să iubesc în praf de carte rușinată de-ai mei umeri goi,
Cum să trăiesc într-un loc ce nu-mi aparține,
Cum am ajuns să-mi modelez și creația, cand realitatea nu-mi convine?

Acum suntem blocați aici , dar știu că eu sunt încă vie
Oamenii din cartea mea sunt doar vechi schițe de hârtie,
Oh viață ce mă simți, pe fiecare raft în parte,
Adu-ne înapoi la viață, scoate-ne din astă carte.

Close Menu