Provocare

Provocare

(de la Laura Someșan)

 

Să scriu despre conștientizarea copilului interior și cum atinge realitatea: Mă gândeam la o cutie magică, cu fețe care ascund fiecare în parte câte-o amintire. Unele fețe ascund faptul brut, real, iar altele ceea ce ne amintim noi, cum ne-am imaginat că am trăit momentul.

Printr-o eroare, (un blocaj emoțional) cele două tipuri de fețe se întrepătrund prin țesătură și se creează o cutie nouă: care și-a unit colțurile în stele, pereții din carton au devenit fâșii vălurite, iar conținutul s-a transformat într-o frișcă aerată. Cutia a devenit un balon din care s-au conturat doi nori ai copilăriei în care mă văd mică. Atât de mică... Din nou.

Suflu peste nori, dispar, iar balonul se sparge în mâinile mele aspre și îmi cade pe creștetul capului o altă cutie mai mare. Grea fiind, învăț să îi susțin greutatea din mers. Așa că o port ca pe-o coroană: cunoștiințele au devenit manualul gândirii mele, mersul meu se îndreaptă, învăț neîncetat din fețele amintirii și refuz să cred în lucruri exact așa cum sunt. Vrând, nevrând în dimineață, eu sunt adult și plâng mai mult.

Unde e balonul meu cu frișcă cu stele desenate? De ce port dupa mine teorii și nu fapte? Eu sunt adult și plâng mai mult iar asta, nu poate fi realitatea copilului meu... Unde e cutia magică și cine sunt eu? Copil? Adult? Adolescent? Balon cu frișcă? 

Cred că m-am pierdut, și o să iau totul de la capăt. Mă lăsați vă rog să fiu iar copil?