Pacientul

Am un pui de plumb.
Un pui de plumb înfipt în pâine
Alături de ceaiuri, cafea...
Și firmituri de mâine -

Miroase a uleiuri esențiale, tari
De lămâie, ace de pin și lavandă,
Dar din unele locuri nu ar trebui să-ți curgă sânge,
Niciodată. De ce sunt internată?

Dacă hrănești pe cineva cu apă,
În amintirea aureolată, a ceea ce a fost odată
Nu te aștepta să nu slăbească, să nu îmbătrânească,
Când i-ai servit 16 conferințe despre Traumă
Toate la micul dejun, pe lângă scrumiera în care-și așterne,
Speranțe risipite-n fum.
Încă trebuie să mă ți aici?

De parcă n-aș fi pedepsită suficient
Îmi pui s-ascult muzică de Chopin
Și să respir regulat dar lent,
Să-mi poți asista în somn "decența din comportament"
- mai optim.

Degeaba ți-am spus să-nchizi ochii
Să pui mâna pe fața cuiva ca să ...
Simți cum zâmbește
Tu m-ai pus să-nchid ochii
Smucind de mâna mea, si apoi seringa!
Pulsul scade, moare, crește.
Trei luni mai târziu, arunc cu roșii de plastic după tine,
Când îmi aud stomacul că plânge
Când iar pierd sânge iar continui să-mi pui iarbă-n ceai
"O să îmi facă bine" ; "Ce ai?!"

Cică e liniștitor, ca ATUNCI când îmi pieptăn părul
Lung până la podea, 
Ca ATUNCI când mă uit în oglindă și...
Nu știu că mă uit la fața mea.

Nu e normal, nu e uman
Ca tu - să nu ști cine ești
Dar ar fi și mai ANORMAL
Să fii aici la boli mintale, știind că tu de fapt trăiești: Înăuntru.
Nu ești nebun, și nu ai fost.